...
2009.05.21. 19:24
Scrisoare către Făt Frumos
Am crezut că, într-o zi, buzduganul va lovi în ușa mea și am să ies să te îmbrățișez. Vroiam să-ți revăd calul alb. Mi-ai promis că îl voi călări cândva... Și acum, când, în sfârșit, aș fi putut... Ne-ai lăsat să rătăcim printre faruri de mașini... Trebuia să creștem mari și să luptăm cu toți zmeii din lume, nimeni nu mai vrea să lupte, Făt Frumos... Oamenii nu au timp să mai fie viteji... unii spun că viața e o luptă, dar foarte rar aud pe cineva care să fie sigur că a câștigat sau a pierdut... Mi-ai promis că o să mă înveți ce e onoarea, Făt Frumos... dar nimeni nu mai foloseste cuvântul ăsta... nici în reclame nu l-am auzit... foarte rar, prin filme, dar mereu apare unul care spune că ești prost dacă ai onoare... Ai plecat și nu m-ai lămurit...
În fiecare seară, ajungem în același loc, Făt Frumos... niște case mici... iar eu știu sigur că am fost în castelul tău ... mi-ai spus că nu pot să stau mult, venea zmeul și trebuia să vă luptați ... și toți oamenii fac aceleași lucruri... Cei singuri intră în casă, aruncă niște chei pe masă, se duc la frigider, scot o sticlă, beau și privesc în gol... Apoi se trezesc ca din vis, se duc în altă cameră, se așează pe canapea și dau drumul la televizor... În fiecare seară mii de oameni fac aceleași lucruri, în același timp, în aceleași case mici, Făt Frumos...
Am fi putut fi singuri, Făt Frumos... Mi-ai promis că nu o să dormim două nopți în același loc, Făt Frumos... că o să zburăm peste munți, călare pe caii noștri albi și o să călătorim în același timp cu stelele, și unde vom vedea o luminiță cât de mică, acolo vom coborî și vom înnopta... M-am gândit că nu o să pot zbura, Făt Frumos, dar eram sigur că voi călători... Și luminițe sunt peste tot, Făt Frumos, asta mă doare... nici măcar nu ar fi trebuit să le căutăm... e mult mai simplu decât pe vremea ta, și tu nu ești aici... Spuneai să-nconjurăm pâmântului și să răspândim Binele în lume, dar nu mi-ai spus niciodată ce înseamnă Binele... Nu ai apucat...
De ce m-ai lăsat Făt-Frumos?! de ce tu?! M-ai lăsat să rătăcesc printre faruri de masini ... nu știu drumul spre castel si acasă doare ... de ce m-ai trădat Făt-Frumos?! de ce tu?! ... Treci încoace să lupți să m-ajuți să câstig, nu mai știu să iubesc, fără tine mi-e frig...
... m-ai lăsat cu ochii în soare... Vreau să fac tot ce făceai tu și să trăiesc cum trăiai tu, Făt Frumos, și să îi învăț și pe alții... Prietenii trebuia să mă ajute, nu Făt Frumos...
Trebuia să plecăm împreună la drum... Trebuia să știu să îi aleg, nu, Făt Frumos?... Ei bine, află că sunt singur ...
De ce ai plecat Făt-Frumos?! de ce tu?! M-ai lăsat să rătăcesc printre faruri de mașini ... nu știu drumul spre castel si acasă doare ...
Sunt singur ... Și tu nu ești aici... Fomilă, Setilă, Păsări-Lăți-Lungilă... Sunt înconjurat de niște idioți în costume gri cu care mă văd miercurea la mall și care cântă cântece despre bere și nici măcar nu-și mai amintesc de tine... îmi spun că au cunoscut-o doar pe Ileana Cosînzeana, că de tine nu-și aduc aminte... și râd, Făt Frumos, râd de tine, râd de mine...
Trebuia să fii aici, lașule... să ne înveți să luptăm... să ne vorbești despre onoare și prietenie... să ne spui despre sacrificiu... Trebuia să rămâi aici, ca să te poți apăra, Făt Frumos, pentru că eu nu o pot face în locul tău, pentru că nu m-ai învățat, Făt Frumos... ai plecat ca un laș, Făt Frumos... și nu ne-ai învățat nimic...
Te urăsc, Făt Frumos, te urăsc în numele tuturor calculatoarelor din lume...
Tastez numele tău și mii de pagini îmi vorbesc despre tine... Și tu nu ești nicăieri, Făt Frumos... Și nici Zmeul nu mai e printre noi... Așa aș fi fost sigur că ai existat... Ai plecat, Făt Frumos, și ai luat cu tine și Binele și Răul... Te urăsc, Făt Frumos... Te urăsc!
. . . .
|